ANONIM
Digg  Sphinn  del.icio.us  Facebook  Mixx  Google  BlinkList  Furl  Live  Ma.gnolia  Netvouz  NewsVine  Pownce  Propeller  Reddit  Simpy  Slashdot  Spurl  StumbleUpon  TailRank  Technorati  TwitThis  YahooMyWeb
Mihai Eminescu

(1850-1889)

1850 - 15 ianuarie,se naste la Botosani Mihail,poetul,al saptelea
copil al lui Gheorghe Eminovici si sotiei acestuia,Ioana.

1858-1862 - copilul Mihai a urmat urmat clasele I,II,III si IV la
Cernauti,la liceul National Hauptschule,iar clasa I din gimnaziu,la
Ober-Gymnasium,tot în Cernauti.

1862-1863 - repeta clasa ,dar mai apoi paraseste definitiv cur- surile
plecând în vacanta la Ipotesti,de unde nu s-a mai întors.

1865 - se afla în gazda la profesorul sau Aron Pumnul,ca îngriji- tor
al bibliotecii acestuia.

1866 - moare Aron Pumnul.Cu aceasta ocazie sapte învatacei gimazisti
tiparesc o brosura închinata lui Aron Pumnul. A doua dintre poezii
este semnata:M.Eminovici.Aceasta poezie dedicata lui Aron Pumnul,va fi
publicata mai târziu în revista ,,Familia".În acest an are loc debutul
adevarat a poetului,si anume poezia ,,De-as avea..." ,publicata în
,,Familia" de catre Iosif Vulcan,care îi va schimba numele în Mihai
Eminescu.Tot în acest an are loc si debutul în proza cu nuvela,,Lanul
de aur",tradusa dupa Onkel Adam.

1867 - intra în componenta trupei lui Iorgu Caragiale,unde are ro- lul
de sufleur si copist. - apar poeziile:,,Ce-ti doresc eu tie,dulce
Românie" si ,,La ,,La Heliade".

1868 - este angajat ca sufleur si copist la trupa lui Mihail Pascaly.
publica în ,,Familia"poeziile ,,La o artista" si ,,Amorul unei
marmure".

1869 - se înscrie la Facultatea de filozofie ca student extraordinar,
lipsindu-i bacaloreatul.

1870 -publica în,,Convorbiri literare"poeziile,,Venere si madona" si
,,Epigonii".Tot în acest an publica renumitul basm ,,Fat- Frumos din
lacrima"în aceeasi revista.

1872 - anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle,la Viena,unde era
plecat pentru studii. - întors în tara citeste în cadrul unei sedinte
ale ,,Junimii" cîteva poezii scrise în timpul studiilor în
strainatate,printre care si ,,Lacul". - se înscrie la Universitatea
din Berlin,fiind înmatriculat ca student ordinar.

1874 - este numit directorul Bibliotecii din Iasi.

1875 - devine revizor scolar

1876 - ramâne fara slujba,primeste postul de corector si redactor al
partii neoficiale a unui ziar din oras. -,,Convorbiri literare"îi
publica câteva poezii printre care si ,,Lacul", ,,Melancolie" si
,,Dorinta".

1879 - este anul în care sunt publicate primele patru scrisori - anul
în care Veronica Micle ramâne vaduva.

1882 - citeste ,,Luceafarul" de mai multe ori în cadrul sedintelor
,,Junimii" -relatiile cu Veronica Micle se strica

1883 - este internat pentru o vreme in spital.Aceasta perioada este
foarte productiva pentru Eminescu,fiindu-I publicate o multime de
poezii.

1884 - moare tatal sau

1885 - îsi continua slujba la biblioteca.

1887 - pleaca la sora sa Henrieta,la Botosani,unde este internat -
este trimis la Viena de junimisti,în speranta de a se însanatosi

1888 - ultimile poezii tiparite când Eminescu era în viata au fost
,,La steaua", ,,De ce nu-mi vii" si ,,Kamadeva".

1889 - 3 februarie Eminescu este internat în spitalul ,,Marasesti" din
Bucuresti si apoi este transportat în sanatoriul ,,Caritas". - 15
iulie ora 3 poetul moare,fiind îngropat în cimitirul Bellu -Veronica
Micle înceteaza din viata pe 3 august în chilia manastirii Varatec.
-moare pe 14 octombrie acelasi an sora sa Henrieta,care-l îngrijise pe
Eminescu în ultimi ani de viata. -tot în acest an moare si Ion
Creanga.

6. Câteva aprecieri

" Prin creatia sa, Mihai Eminescu,ramâne într-adevar cel mai mare poet
al neamului,,pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata,poate pamântul
românesc". (G.Calinescu)

" ,,Ape vor seca în albie si peste locul îngroparii sale va rasari
padure sau cetate si câte o stea va vesteji în departari,pâna ce acest
pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a
unui crin de taria parfumurilor sale." (G.Calinescu)

" ,,Versul întreg pare scris pe metal gros.Are ascutisurile si limba
scobita,impusa de materialul gros." (T.Arghezi)

" ,,Eminescu este un Beethoven al graiului românesc." (T.Arghezi)

" ,,Pentru muzica lui Eminescu sunt potrivite muzica lui Berlioz si
paleta lui Delacroix." (Bernad Shaw)

" ,,Eminescu este încercat de gândul Mortii,dar si de speranta
reintegrarii în Natura-Mama.Asteapta aceasta întoarcere în Cosmos ca
pe o beatitudine finala." (Mircea Eliade)

" ,,Pe cât se poate omeneste prevedea,literatura poetica româna va
începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui,si forma limbei
nationale,care si-a gasit în poetul Eminescu cea mai frumoasa
înfaptuire pâna astazi,va fi punctul de plecare pentru toata
dezvoltarea viitoare a vesmântului cugetarii românesti." (Titu
Maiorescu)

" ,,O literatura trainica,în stare sa ne placa noua si sa fie
originala pentru altii,nu se poate întemeia decât pe graiul viu al
poporului,pe traditiile,obiceiurile si istoria lui,pe geniul lui."
(M.Eminescu)

Încheiere

MIHAI EMINESCU este si va ramâne timp îndelungat în inmile noastre ca
cel mai mare poet al nostru,fiind un geniu rapus mult prea devreme de
un destin neîndurator
 
 

Scrisoarea a treia

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limba,
Ce cu-a turmelor pasune, a ei patrie s'o schimba,
La pãmânt dormea tinandu-si capatai mana cea dreapta;
Dara ochiu,'nchis afara, inlauntru se desteapta.
Vede cum din ceruri luna luneca si se coboara
Si s-apropie de dansul preschimbata în fecioara.
Inflorea cararea ca de pasul blandei primaveri;
Ochii ei sunt plini de lacrimi de umbra tainuitelor dureri;
Codrii se infioreaza de atata frumusete,
Apele'ncretesc în tremur straveziile lor fete,
Pulbere de diamante cade fina ca o bura,
Scanteind plutea prin aer si pe toate din natura
Si prin mandra fermecare sun-o muzica de soapte...
Ea, sezand cu el alãturi, mana fina i-o intinde,
Parul ei cel negru-n valuri de matasa se desprinde:
- Las' sã leg a mea viata de a ta... In bratu-mi vino,
Si durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vietii este si de veacuri si de stele
Eu sã fiu a ta stapana, tu stapan vietii mele.

Si cum o privea sultanul, ea se'ntuneca... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum ca rasare,
Care creste intr'o clipa ca în veacuri, mereu creste,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lateste;
Umbra lui cea uriasa orizontul il cuprinde
Si sub dansul universul intr'o umbra se intinde;
Iar în patru parti a lumii vede siruri muntii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul si Balcanii seculari;
Vede Eufratul si Tigris, Nilul, Dunarea batrana -
Umbra arborelui falnic peste tot e stapana.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Si corabiile negre leganandu-se pe rauri,
Valurile verzi de graie leganandu-se pe lanuri,
Marile Tarmuitoare si cetati langa limanuri,
Toate se intind nainte-i... ca pe-un urias covor,
Vede tara langa tara si popor langa popor -
Ce prin neguri alburie se strevad si se prefac
In ininsa-mparatie sub o umbra de copac.

Vulturii porniti la ceruri pan'la ramuri nu ajung,
Dar un vant de biruinta se porneste indelung
Si loveste randuri, randuri în frunzisul sunator,
Strigate de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul crestea ca marea tulburata si inalta,
Urlete de batalie s-alungau dupaolalta,
Insa frunzele-ascutite se indoaie dupa vant
Si deasupra Romei noua se inclina la pãmânt.

Se cutremura sultanul... sedesteapta... si pe cer
Vede luna cum pluteste peste plaiul Eschiser.
Si priveste trist la casa seihului Edebali;
Dupa gratii de fereastra o copila el zari
Ce-i zambeste, mladioasa ca o creanga de alun;
E a seihului copila, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul ca-i trimis de la profet,
Ca pe-o clipa se naltase chiar im rai la Mahomet,
Ca din dragostea-i lumeasca un imperiu se va naste,
Ai caruia ani si margini numai cerul le cunoaste.

Visul sau se'nfiripeaza si se'ntinde vultureste,
An cu an imparatia tot mai larga se sporeste,
Iara flamura cea verde se inalta an cu an,
Neam cu neam urmandu-i zborul si sultan dupa sultan.
Astfel tara dupa tara drum de glorie-i deschid...
Pan-în Dunare ajunge furtunosul Baiazid...

La un semn, un tarm de altul, legand vas de vas, se leaga
Si în sunet de fanfare trece oastea lui intreaga;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah si spahii
Vin de-ntuneca pamantul la Rovine în campii;
Raspandindu-se în roiuri, intinzand corturile mari...
Numa'n zarea departarii suna codrii de stejari.



Iata vine-un sol de pace c'o naframa'n varf de bat.
Baiazid, privind la dansul, il intreaba cu dispret:
- Ce vrei tu?
- Noi? Buna pace! Si de n'o fi cu banat,
Domnul nostru'ar vrea sã vazã pe maritul împarat.

La un semn deschisã-i calea si s'apropie de cort
Un batrân atat de simplu, dupa vorba, dupa port.
- Tu esti Mircea?
- Da'mparate!
- Am venit sã mi te'nchini,
De nu, schimb a ta coroana intr'o ramura de spini.
- Orice gând ai imparate, si oricum vei fi sosit,
Cat suntem inca pe pace, eu iti zic: Bine-ai venit!
Despre partea inchinarii insa, doamne, sã ne ierti;
Dar acu vei vrea cu oaste si razboi ca sã ne certi,
Ori vei vrea sã faci intoarsa de pe-acuma a ta cale,
Sã ne dai un semn si noua din mila mariei-tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris si pentru noi,
Bucurosi le-om duce toate, de e pace de-i razboi.
- Cum? Când lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot
Ca intreg Aliotmanul sã se'mpiedice de-un ciot?


O, tu nici visezi batrane, cati în cale mi s'au pus!
Toata floarea cea vestita a intregului Apus,
Tot ce sta în umbra crucii, imparati si regi s-aduna
Sã dea piept cu uraganul ridicat de semiluna.
S-a-mbracat în zale luciicavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
In turbarea-i furtunoasa a cuprins pãmânt si mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mana semn a face,
Si Apusul isi impinse toate neamurile'ncoace;
Pentru a crucii biruinta se miscara rauri-rauri,
Ori din codri rascolite, ori starnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri,
Innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se miscau ingrozitoare ca paduri de lanci si sabii,
Tremura inspaimantata marea de-ale lor corabii!...
La Nicopole vãzut-ai cate tabere s'au strans
Ca sã steie inainte-mi ca si zidul neanvins.
Când vazui a lor multime, cata frunza, cata iarba,
Cu o ura nempacata mi-am soptit atunci în barba,
Am jurat ca peste dansii sã trec falnic, fãrã pas,
Din pristolul de la Roma sã dau calului ovas...
Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Si purtat de biruinta, sã mã-mpiedic de-un mosneag?
- De-un mosneag, da, imparate, cãci mosneagul ce privesti
Nu e om de rand, el este domnul Tarii Romanesti.
Eu nu ti-as dori vreodata sã ajungi sã ne cunosti,
Nici ca Dunarea sã'nece spumegand a tale osti.
Dupa vremuri multi venira, incepand cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istaspe;
Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod;
Imparati pe care lumea nu putea sã-i mai incapa
Au venit si'n tara noastra de-au cerut pãmânt si apa -
Si nu voi ca sã mã laud, nici ca voi sã te'nspaimant,
Cum venira, se facura toti o apa s-un pãmânt.
Te falesti ca inainte-ti rasturnat-ai valvartej
Ostile leite'n zale de-mparati si de viteji?
Tu te lauzi ca Apusul inainte ti s'a pus?...
Ce-i mana pe ei în lupta, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau sã-i smulga de pe fruntea ta de fier,
A credintei biruinta cata orice cavaler.
Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul...
Si de-aceea tot ce misca'n tara asta, raul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,
Dusmanit vei fi de toate, far' a prinde chiar de veste;
N'avem osti, dara iubirea de mosie e un zid
Care nu se'nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!

Si abia pleca batranul... Ce mai freamat, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa;
Calaretii umplu campul si roiesc dupa un semn
Si în caii lor salbatici bat cu scarile de lemn,
Pecopite iau în fuga fata negrului pãmânt,
Lanci scanteie lungi în soare, arcuri se intind în vant,
Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindini,
Orizontu'ntunecandul, vin sageti de pretutindeni,
Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie...
Urla campul si de tropot si de strigat de bataie.
In zadar striga'mparatul ca si leul în turbare,
Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare;
In zadar flamura verde o ridica inspre oaste,
Cãci cuprinsa-i de pieire si în fata si în coaste,
Cãci se clatina rarite siruri lungi de batalie;
Cad asabii ca si palcuri risipite pe campie,
In genunchi cadeau pedestri, colo caii se rastoarna,
Când sagetile în valuri, care suera, se toarna
Si lovind în fata, 'n spate, ca si crivatul si gerul,
Pe pãmânt lor li se pare ca se naruie tot cerul...
Mirce insusi mana'n lupta vijelia'ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calca totul în picioare;
Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti,
Printre cetele pagane trec rupandusi large uliti;
Risipite se'mprastie a dusmanului siraguri,
Si gonind biruitoare tot veneau a tarii steaguri,
Ca potop ce prapadeste, ca o mare turburata -
Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata.
Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana,
Iar în urma lor se'ntinde falnic armia romana.

Pe când oastea se aseaza, iata soarele apune,
Voind crestetele nalte ale tarii sã'ncunune
Cu un nimb de biruinta; fulger lung incremenit
Margineste muntii negri în intregul asfintit,
Pin' ce izvorasc din veacuri stele una cate una
Si din neguri, dintre codri, tremurand s'arata luna
Doamna marilor s-a noptii varsa liniste si somn.
Langa cortu-i, unul dintre fii falnicului domn
Sta zambind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
So trimita dragii sale, de la Arges mai departe:


"De din vale de Rovine
Graim , Doamna, catre Tine,
Nu din gura, ci din carte,
Ca ne esti asa departe.
Te-am ruga, mari ruga
Sã-mi trimiti prin cineva
Ce-i mai mandru'n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprancenele;
Ca si eu trimite-voi
Ce-i mai mandru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul si cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprancenele,
Si sã stii ca-s sanatos,
Ca, multumind lui Cristos,
Te sarut, Doamna, frumos."

....................................................

De-asa vremi se'nvrednicira cronicarii si rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii...
In izvoarele batrane pe eroi mai pot sã caut;
Au cu lira visatoare ori cu sunete de flaut
Poti sã'ntampini patriotii ce-au venit de-atunci încolo?
Inaintea acestora tu ascunde-te Apollo!
O, eroi! care'n trecutul de mariri va adumbriseti,
Ati ajuns acum de moda de va scot din letopiset,
Si cu voi drapandu-si nula, va citeaza toti nerozii,
Mestecand veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Ramaneti în umbra sfanta, Basarabi si voi Musatini,
Descalecatori de tara, datatori de legi si datini,
Ce cu plugul si cu spada ati intins mosia voastra
De la munte pan'la mare si la Dunarea albastra.

Au prezentul nu ni-i mare? N'o sã-mi dea ce o sã cer?
N'o sã aflu intre-ai nostri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem langa capistea spoielii?
Nu se nasc glorii pe strada si la usa cafenelii,
N-avem oameni ce se lupta cu retoricele suliti
In aplauze grele a canaliei de uliti,
Panglicari în ale tarii, care joaca ca pe funii,
Masti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul,
De ai crede ca viata-i e curata ca cristalul?
Nici visezi ca inainte-ti sta un stalp de cafenele,
Ca isi rade de-aste vorbe inghitindu-le pe ele.
Vezi colo pe uraciunea fãrã suflet, fãrã cuget,
Cu privirea'mproscata si la falci umflat si buget,
Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,
La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri;
Toti pebuze-avand virtute, iar în ei moneda calpa,
Quintesenta de mizerii de la crestet pana'n talpa,
Si deasupra tuturora, oastea sã si-o recunoasca,
Isi arunca pociturabulbucatii ochi de broasca...
Dintre-acestia tara noastra isi alege astazi solii!
Oameni vrednici ca sã saza în zidirea sfintei Golii,
In cacamesi cu maneci lunge si pe capete scufie,
Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filozofie.
Patriotii! Virtuosii, ctitori de asezaminte,
Unde spumega desfraul în miscari si în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, sed pe locuri
Si aplauda frenetic schime, cantece si jocuri...
Si apoi în sfatul tarii se adun sã se admire
Bulgaroi cu ceafa groasa, grcotei cu nas subtire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
Sã ajunga-a fi stapana si pe tara si pe noi!
Tot ce-i insemnat cu pata putrjunii de natura,
Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,
Incat fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
Balbaiti cu gura stramba sunt stapanii astei natii!

Voi sunteti urmasii Romei? Niste rai si niste fameni!
I-e rusine omenirii sã va zica voua oameni!
In aceasta cuma'n lume si aceste creaturi
Nici rusine n'au sã ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocara,
Indraznesc ca sã rosteasca pan' si numele tau... tara!

La Paris, în lupanare de cinismu si de lene,
Cu femeile-i pierdute si'n orgiile-i obscene,
Acolo v-ati pus averea, tineretele la stos...
Ce a scos din voi Apusul când nimic nu e de scos?

Ne-ati venit apoi, drept minte o sticluta de pomada,
Cu monoclu'n ochi, drept arma betisor de promenada,
Vestejiti fãrã de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept stiint-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toata vrun papuc de curtezana...
O, te-admir, progenitura de origine romana!

Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,
Va mirati cum de minciuna astazi vi se mai trece?
Când vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul il vaneaza si castigul fãrã munca,
Azi, când fraza lustruita nu ne poate insela,
Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?
Prea v-ati aratat arama, sfasiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
Ca sã nu s'arate-odata ce sunteti - niste misei!
Da, castigul fãrã munca, iata singura pornire,
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lasati macar stramosii ca sã doarma'n colb de cronici
Din trecutul de marire v'ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu Tepes doamne, ca punand mâna pe ei,
Sã-i imparti în doua cete: în smintiti si în misei,
Si în doua temniti large cu de-a sila sã-i aduni,
Sã dai foc la puscarie si la casa de nebuni!
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one