ANONIM
Digg  Sphinn  del.icio.us  Facebook  Mixx  Google  BlinkList  Furl  Live  Ma.gnolia  Netvouz  NewsVine  Pownce  Propeller  Reddit  Simpy  Slashdot  Spurl  StumbleUpon  TailRank  Technorati  TwitThis  YahooMyWeb
Mihai Eminescu

(1850-1889)

1850 - 15 ianuarie,se naste la Botosani Mihail,poetul,al saptelea
copil al lui Gheorghe Eminovici si sotiei acestuia,Ioana.

1858-1862 - copilul Mihai a urmat urmat clasele I,II,III si IV la
Cernauti,la liceul National Hauptschule,iar clasa I din gimnaziu,la
Ober-Gymnasium,tot în Cernauti.

1862-1863 - repeta clasa ,dar mai apoi paraseste definitiv cur- surile
plecând în vacanta la Ipotesti,de unde nu s-a mai întors.

1865 - se afla în gazda la profesorul sau Aron Pumnul,ca îngriji- tor
al bibliotecii acestuia.

1866 - moare Aron Pumnul.Cu aceasta ocazie sapte învatacei gimazisti
tiparesc o brosura închinata lui Aron Pumnul. A doua dintre poezii
este semnata:M.Eminovici.Aceasta poezie dedicata lui Aron Pumnul,va fi
publicata mai târziu în revista ,,Familia".În acest an are loc debutul
adevarat a poetului,si anume poezia ,,De-as avea..." ,publicata în
,,Familia" de catre Iosif Vulcan,care îi va schimba numele în Mihai
Eminescu.Tot în acest an are loc si debutul în proza cu nuvela,,Lanul
de aur",tradusa dupa Onkel Adam.

1867 - intra în componenta trupei lui Iorgu Caragiale,unde are ro- lul
de sufleur si copist. - apar poeziile:,,Ce-ti doresc eu tie,dulce
Românie" si ,,La ,,La Heliade".

1868 - este angajat ca sufleur si copist la trupa lui Mihail Pascaly.
publica în ,,Familia"poeziile ,,La o artista" si ,,Amorul unei
marmure".

1869 - se înscrie la Facultatea de filozofie ca student extraordinar,
lipsindu-i bacaloreatul.

1870 -publica în,,Convorbiri literare"poeziile,,Venere si madona" si
,,Epigonii".Tot în acest an publica renumitul basm ,,Fat- Frumos din
lacrima"în aceeasi revista.

1872 - anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle,la Viena,unde era
plecat pentru studii. - întors în tara citeste în cadrul unei sedinte
ale ,,Junimii" cîteva poezii scrise în timpul studiilor în
strainatate,printre care si ,,Lacul". - se înscrie la Universitatea
din Berlin,fiind înmatriculat ca student ordinar.

1874 - este numit directorul Bibliotecii din Iasi.

1875 - devine revizor scolar

1876 - ramâne fara slujba,primeste postul de corector si redactor al
partii neoficiale a unui ziar din oras. -,,Convorbiri literare"îi
publica câteva poezii printre care si ,,Lacul", ,,Melancolie" si
,,Dorinta".

1879 - este anul în care sunt publicate primele patru scrisori - anul
în care Veronica Micle ramâne vaduva.

1882 - citeste ,,Luceafarul" de mai multe ori în cadrul sedintelor
,,Junimii" -relatiile cu Veronica Micle se strica

1883 - este internat pentru o vreme in spital.Aceasta perioada este
foarte productiva pentru Eminescu,fiindu-I publicate o multime de
poezii.

1884 - moare tatal sau

1885 - îsi continua slujba la biblioteca.

1887 - pleaca la sora sa Henrieta,la Botosani,unde este internat -
este trimis la Viena de junimisti,în speranta de a se însanatosi

1888 - ultimile poezii tiparite când Eminescu era în viata au fost
,,La steaua", ,,De ce nu-mi vii" si ,,Kamadeva".

1889 - 3 februarie Eminescu este internat în spitalul ,,Marasesti" din
Bucuresti si apoi este transportat în sanatoriul ,,Caritas". - 15
iulie ora 3 poetul moare,fiind îngropat în cimitirul Bellu -Veronica
Micle înceteaza din viata pe 3 august în chilia manastirii Varatec.
-moare pe 14 octombrie acelasi an sora sa Henrieta,care-l îngrijise pe
Eminescu în ultimi ani de viata. -tot în acest an moare si Ion
Creanga.

6. Câteva aprecieri

" Prin creatia sa, Mihai Eminescu,ramâne într-adevar cel mai mare poet
al neamului,,pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata,poate pamântul
românesc". (G.Calinescu)

" ,,Ape vor seca în albie si peste locul îngroparii sale va rasari
padure sau cetate si câte o stea va vesteji în departari,pâna ce acest
pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a
unui crin de taria parfumurilor sale." (G.Calinescu)

" ,,Versul întreg pare scris pe metal gros.Are ascutisurile si limba
scobita,impusa de materialul gros." (T.Arghezi)

" ,,Eminescu este un Beethoven al graiului românesc." (T.Arghezi)

" ,,Pentru muzica lui Eminescu sunt potrivite muzica lui Berlioz si
paleta lui Delacroix." (Bernad Shaw)

" ,,Eminescu este încercat de gândul Mortii,dar si de speranta
reintegrarii în Natura-Mama.Asteapta aceasta întoarcere în Cosmos ca
pe o beatitudine finala." (Mircea Eliade)

" ,,Pe cât se poate omeneste prevedea,literatura poetica româna va
începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui,si forma limbei
nationale,care si-a gasit în poetul Eminescu cea mai frumoasa
înfaptuire pâna astazi,va fi punctul de plecare pentru toata
dezvoltarea viitoare a vesmântului cugetarii românesti." (Titu
Maiorescu)

" ,,O literatura trainica,în stare sa ne placa noua si sa fie
originala pentru altii,nu se poate întemeia decât pe graiul viu al
poporului,pe traditiile,obiceiurile si istoria lui,pe geniul lui."
(M.Eminescu)

Încheiere

MIHAI EMINESCU este si va ramâne timp îndelungat în inmile noastre ca
cel mai mare poet al nostru,fiind un geniu rapus mult prea devreme de
un destin neîndurator
 
 

Scrisoarea Intai

Când cu gene ostenite sara suflu'n lumânare,
Doar ceasornicul urmeazã lung-a timpului cãrare,
Cãci perdelele'ntr'o parte când le dai, si în odaie
Luna varsã peste toate voluptoasa ei vãpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie'ntreagã scoate
De dureri pe care însã le simtim ca'n vis pe toate.

Lunã tu, stãpân-a mãrii, pe a lumii boltã luneci
Si gândirilor dând viatã, suferintele întuneci;
Mii pustiuri scânteiaza sub lumina ta fecioarã,
Si câti codri-ascund în umbrã strãlucire de isvoarã!
Peste câte mii de valuri stãpânirea ta strãbate,
Când plutesti pe miscãtoarea mãrilor singurãtate!
Câte tãrmuri înflorite, ce palate, ce cetãti,
Strãbãtute de-al tãu farmec, tie singurã-ti arãti!
Si în câte mii de case lin pãtruns-ai prin feresti,
Câte frunti pline de gânduri, gânditoare le privesti!
Vezi pe-un rege ce-mpânzeste globu'n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sãrac...
Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii
Deopotrivã-i stãpâneste raza ta si geniul mortii;
La acelasi sir de patimi deopotrivã fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul cautã'n oglindã de-si bucleazã al sãu pãr,
Altul cautã în lume si în vreme adevãr,
De pe galbenele file el aduna mii de coji,
A lor nume trecãtoare le înseamnã pe rãboj;
Iarã altu'mparte lumea de pe scândura tãrãbii,
Socotind cât aur marea poartã'n negrele-i corãbii,
Iar colo bãtrânul dascãl cu-a lui hainã roasã'n coate,
Într-un calcul fãrã capãt tot socoate si socoate
Si de frig la piept si-ncheie tremurând halatul vechi,
Îsi infunda gâtu'n guler si bumbacul în urechi;
Uscãtiv asa cum este, gârbovit si de nimic,
Universul fãrã margini e în degetul lui mic,
Cãci sub frunte-i viitorul si trecutul se încheagã,
Noapte-adânc-a veciniciei el în siruri o dezleagã;
Precum Atlas în vehime sprijinea cerul pe umãr
Asa sprijinã el lumea si vecia într'un numãr.

Pe când luna strãluceste peste-a tomurilor bracuri,
Într'o clipã-l poartã gândul îndãrãt cu mii de veacuri,
La'nceput pe când fiintã nu era nici nefiintã,
Pe când totul era lipsã de viatã si vointã,
Când nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns...
Când pãtruns de sine însusi odihnea cel nepãtruns.
Fu prãpastie? Genune? Fu noian întins de apã?
N'a fost lume priceputã si nici minte s'o priceapã,
Cãci era un întuneric ca o mare fãr-o razã,
Dar nici de vãzut nu fuse si nici ochiu care sã o vazã.
Umbra celor nefãcute nu'ncepuse-a se desface,
Si în sine împãcarea stãpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se miscã... cel întâi si singur. Iatã-l
Cum din chaos face mumã, iarã el devine Tatãl...
Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stãpânul fãrã margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternã se desface în fâsii,
De atunci rãsare lumea, lunã, soare si stihii...
De atunci si pâna astazi colonii de lumi pierdute
Vin din sure vãi de chaos pe cãrãri necunoscute
Si în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viata de un dor nemãrginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pãmântul nostru musunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, osteni si învãtati
Ne succedem generatii si ne credem minunati;
Musti de-o zi pe-o lume micã de se mãsurã cu cotul,
În acea nemãrginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum cã lume asta-ntreagã e o clipã suspendatã,
Cã-ndãrãtu-i si'nainte întuneric se aratã.
Precum pulberea se joacã în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza înceteazã,
Astfel, într'a vecinciei noapte pururea adâncã,
Avem clipa, avem raza, care tot mai tine încã...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbrã'n întuneric,
Cãci e vis al nefiintii universul cel himeric...

În prezent cugetãtorul nu-si opreste a sa minte,
Ci-ntr'o clipã gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist si ros
Cum se-nchide ca o ranã printre nori întunecosi,
Cum planetii toti îngheatã si s'azvârl cu toti în spat
Ei, din frânele luminii si ai soarelui scãpati;
Iar cata petesma lumii în adânc s'au înnegrit,
Ca si frunzele de toamnã toate stelele-au pierit;
Timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie,
Cãci nimic nu se întâmplã în întinderea pustie,
Si în noaptea nefiintii totul cade, totul tace,
Cãci in sine împacatã reîncep eterna pace...

............................................................................

Începând cu talpa însãsi a multimii omenesti
Si suind în susul scãrii pân' la fruntile crãiesti,
De a vietii LOR enigmã îi vedem pe toti munciti,
Fãr-a sti sã spunem care ar fi mai nenorociti...
UNUL e în toti, tot astfel precum UNA e în toate,
De asupra tuturora se ridicã cine poate,
Pe când altii stând în umbrã si cu inima smeritã
Nestiuti se pierd în tainã ca si spuma nezãritã -
Ce-o sã-i pese soarte-i oarbe ce vor EI sau ce gândesc?...
Ca si vântu'n valuri trece peste traiul omenesc.

Fericeascã-l scriitorul, toatã lumea recunoascã-l...
Ce-o sã aibã din acestea pentru el bãtrânul dascãl?
Nemurire, se va zice. Este drept cã viata'ntreagã,
Ca si iedera de-un arbor, de-o idee i se leagã.
"De-oi muri - îsi zice-n sine - al meu nume o sã-l poarte
Secolii din gurã'n gurã si l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unor crieri
Si-or gãsi, cu al meu nume, adãpost a mele scrieri!"
O, sãrmane! tii tu minte câte'n lume-ai auzit,
Ce-ti trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea putin. De ici, de colo de imagine-o fãsie,
Vreo o umbrã de gândire, ori un petec de hârtie;
Si când propria ta viatã singur n'o stii pe de rost,
O sã-si batã altii capul s'o pãtrunzã cum a fost?
Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brãcuite, asezat si el, un brac,
Aticismul limbii tale o sã-l punã la cântãri,
Colbul ridicat din carte-ti l'o sufla din ochelari
Si te-o strânge-n douã siruri, asezându-te la coadã,
În vro notã prizãritã sub o paginã neroadã.
Poti zidi o lume-ntreagã, poti s'o sfarâmi... orice-ai spune,
Peste toate o lopata de tãrânã se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului si gânduri
Ce-au cuprins tot universul, încap bine'n patru scânduri...
Or sã vie pe-a ta urmã în convoi de'nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepãsãtoare...
Iar de-asupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slãvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tãu umbrã. Iatã tot ce te asteaptã.
Ba sã vezi... posteritatea este încã si mai dreaptã.

Neputând sã te ajungã, crezi c'or vrea sã te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o'ncerca s-arate cã n'ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dânsii... Mãgulit e fiecare
Cã n'ai fost mai mult ca dânsul. Si prostatecele nãri
Si le umflã orisicine în savante adunãri
Când de tine se vorbeste. S'a'nteles de mai nainte
C-o ironicã grimasã sã te laude'n cuvinte.
Astfel încãput pe mâna a oricãrui, te va drege,
Rele-or zice cã sunt toate câte nu vor întelege...
Dar afarã de acestea vor cãta vietii tale
Sã-i gãseascã pete multe, rãutãti si mici scandale -
Astea toate te-apropie de dânsii... Nu lumina
Ce în lume-ai revãrsat-o, ci pãcatele si vina,
Oboseala, slãbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mânã de pãmânt;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

............................................................................

Între ziduri, printre arbori ce se scuturã de floare,
Cum revarsã luna plinã linistita ei splendoare!
Si în noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amortitã li-i durerea, le simtim ca'n vis pe toate,
Cãci în propria-ne lume ea deschide poarta'ntrãrii
Si ridicã mii de umbre dupã stilul lumânãrii...
Mii pustiuri scânteiazã sub lumina ta fecioarã,
Si câti codri-ascund în umbrã strãlucire de isvoarã!
Peste câte mii de valuri stãpânirea ta strãbate,
Când plutesti pe miscãtoarea mãrilor singurãtate,
Si pe toti ce'n astã lume sunt supusi puterii sortii
Deopotriva-i stãpâneste raza ta si geniul mortii!
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one